În seara zilei de 9 decembrie, a cincea zi de SPOT 60, Sala Mare a Teatrului Național a fost plină. Acest lucru dovedește faptul că publicul a dus dorul unui spectacol pe care-l iubește. Școala nevestelor, în regia lui Cristi Juncu, se joacă de aproape zece ani. Reprezentația de a aseară a fost cea cu numărul 45, spectacolul reluându-se după trei ani și jumătate de pauză. Prin urmare, seara precedentă a fost un prilej de bucurie, mai ales că, în ciuda timpului care a trecut, totul a funcționat foarte bine.
Spectacolul regizat de Cristi Juncu are la bază piesa, cu același nume, a lui Molière, Școala nevestelor. Este vorba despre un text foarte cunoscut al dramaturgului francez.
Una dintre piedicile pe care un astfel de text ar putea-o pune este limbajul său, unul vechi, care nu mai corespunde cu actualitatea. Regizorul a decis să-și aplice „magia” care-l caracterizează și pentru care este cunoscut: a rescris întregul text. Pe scena Teatrului Național din Târgu-Mureș vedem actorii care vorbesc în rime, dar nu simțim deloc că acest lucru ar putea fi plictisitor sau greoi. Din contră, datorită rescrierii excepționale, care evidențiază faptul că povestea dispune de mesaje de actualitate, tot ceea ce vorbesc actorii este fascinant. Se râde des și cu poftă. Cuvintele alese de Cristi Juncu în rescrierea lui sunt uzuale, pe înțelesul tuturor, iar acțiunea este clară, ușor de asimilat. Regizorul este deja cunoscut pentru abilitatea sa de a rescrie texte clasice, transformându-le în povești captivante, prin îndepărtarea barierei celei mai puternice dintre trecut și prezent, limbajul învechit și întortocheat. Prin munca sa cu textele, le dă o șansă în plus, pe care acestea o merită din plin. Textul devine firesc și se potrivește cu scena contemporană. Publicul rămâne cu o senzație plăcută în legătură cu piesa de teatru, fiind marcat de poveste, care este mult mai importantă decât cuvintele exacte cu care a fost ea scrisă inițial.
Spectacolul este plin de umor. Acest lucru nu se datorează numai textului. Textul nu ar avea același succes fără actorii care îi potențează extrem de mult comicul. Uneori cuvintele sunt dublate de gesturile și acțiunile actorului, fapt care face publicul să râdă instant. Dublarea este una asumată, fiind astfel foarte firească. Rimele nu-i opresc pe actori să fie adevărați, să evidențieze emoțiile personajelor, într-un mod firesc pentru universul acestui spectacol. Comicul este prezent pe mai multe planuri: comicul de situație, comicul de limbaj, comicul de caracter și comicul de nume. Toate acestea sunt prezente și în text, dar jocul actorilor este cel care dă viață cuvintelor scrise și rescrise.
Spațiul creat este unul aproape fantastic. Multitudinea frunzelor de pe jos, statuile reprezentând ființe misterioase, scările care duc către un spațiu situat în înălțimi, pe care noi nu-l putem cunoaște, muzica plină de suspans, toate acestea creează o atmosferă tipică pentru o lume fantastică. Întorsăturile de situație, momentele de slăbiciune ale personajelor și secretele care ies la iveală sunt înconjurate de o atmosferă care le face și mai comice, scoțându-le în evidență.
Spectacolul are o structură de inspirație clasică. Există și o pauză, care-i dă spectatorului răgazul de a se odihni între hohotele de râs. Trecerea timpului este marcată, de-a lungul spectacolului, de hebluri și muzică. Costumele sunt toate întunecate din punct de vedere cromatic, în acord perfect cu spațiul și într-un contrast potențator cu umorul textului.
De altfel, povestea este comică prin reacțiile celorlalte personaje la caracterul negativ al personajului Arnolf, dar ceea ce încearcă acesta de fapt să facă nu este tocmai comic. Arnolf este un personaj destul de grotesc, care nu-i respectă lui Agnes liberul arbitru. Este violent și viclean, obligând-o pe Agnes să-i de cu bolovanul în cap celui pe care-l iubește, Horațiu. Doar că Agnes a preluat și ea din viclenia lui Arnolf, iar atunci când aruncă bolovanul, aruncă și o scrisoare de dragoste. Oricât ar vrea Arnolf să o păstreze pe Agnes, în ciuda diferenței de vârstă, numai pentru el, soarta îi vine de hac de fiecare dată, iar acest lucru este pe placul și spre amuzamentul publicului.
Spectacolul este ciclic, începând și terminându-se cu Molière, ca o prelungire a personajului Arnolf, spunând bancuri. El ne introduce și ne scoate astfel din lumea fantastică pe care ne-o pune la dispoziție. Incursiunea în această lume este plină de râsete, dovedindu-se la final că, oricât ai strânge din dinți să ții pe cineva lângă tine, dragostea câștigă în fața egoismului. Chiar când crezi că ai reușit, destinul îți vine de hac.
O comedie savuroasă, care ține publicul atent și-l face să se reîntoarcă la în sala de spectacole.
Așa că, hai la teatru!
Sașa Pânzaru
