Cea de-a opta zi a evenimentului aniversar SPOT 60 va fi îmbogățită de o nouă lectură Ro.Drama a unui text de referință pentru cele șase decenii. Lectura disponibilă on-line de astăzi este cea a textului Năpasta, de cunoscutul I.L.Caragiale. În anul 2002, Cristi Juncu a montat acest text pe scena Teatrului Național din Târgu-Mureș. Astăzi, 20 de ani mai târziu, regizorul Cristi Juncu va coordona această lectură, în ideea reamintirii spectacolului.
Cristi Juncu este cunoscut și apreciat pentru multe dintre spectacolele sale. Rescrierea textelor clasice pentru a le apropia de publicul contemporan este ceva ce face foarte bine, fiind renumit deja pentru acest demers. Năpasta montată în anul 2002 a fost prima colaborarea a regizorului cu Teatrul Național din Târgu-Mureș. În același an a mai colaborat cu Teatrul Ariel pentru spectacolul Bekkanko, pe un text de Asaya Fujita. De atunci s-a întors des la Târgu-Mureș, montând spectacole care au adus publicul în sală sau care au fost premiate. Școala nevestelor, pe care am putut-o vedea cu prilejul acestei aniversări, îi poartă semnătura. El este regizorul spectacolului Dinte pentru dinte, de Yasmina Reza (2014), dar și al spectacolului Navigatorul, de Conor McPherson (2018). Pentru rolul jucat în acesta din urmă, Mr. Lockhart, actorul Richard Balint a primit Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor în rol secundar. În Târgu-Mureș a mai colaborat și cu Teatrul 74. Aici a montat Hoții, de același Conor McPherson. Spectacolul a fost reînviat în decembrie 2020, cu o schimbare de distribuție, pe scena Sălii Mici a Teatrului Național din Târgu-Mureș.
Năpasta este una dintre piesele de teatru scrise de I.L.Caragiale, autor de căpătâi al literaturii dramatice românești. Textele sale, după cum putem observa, se montau încă în 2002. După 20 de ani, ele se montează în continuare și sunt apreciate de public. Caragiale este studiat în școli, fiind punct de referință pentru cultura națională. El a folosit în dramaturgia sa un limbaj specific, alegând să utilizeze mai multe tipuri de comic pentru a evidenția defecte umane, contextualizate în viața poporului român din timpurile lui. Caragiale este foarte actual. De cât timp va mai fi nevoie pentru a învăța ceva din satirele sale? Poate nu o vom face niciodată, oferindu-i autorului șansa unei valabilități universale, iar artiștilor provocarea de a-l reintrepreta.
Din distribuția spectacolului montat în 2002 au făcut parte actorii: Suzana Macovei (Anca), Dan Rădulescu (Dragomir), Nicu Mihoc (Ion) și Alexandru Pavel (Gheorghe).
Lectura de astăzi va fi disponibilă la ora 16.00, on-line, în timp real, pe canalul de YouTube Compania Liviu Rebreanu TNTGM și pe pagina de Facebook a Teatrului Național Târgu-Mureș – Compania Liviu Rebreanu.
Hai la teatru!
Sașa Pânzaru