Pe data de 15 ianuarie se sărbătorește atât Ziua Culturii Naționale, cât și ziua nașterii poetului Mihai Eminescu. Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Național din Târgu-Mureș a petrecut momentul alături de Colegiul Național Pedagogic Mihai Eminescu. Pentru acesta din urmă, sărbătorirea Zilei Culturii Naționale a reprezentat și sărbătorirea a treizeci de ani de la primirea numelui de Mihai Eminescu. Cele trei aniversări au fost marcate prin spectacolul Eminescu-n tot și-n toate, coordonat de Costin Gavază. Actorii Teatrului Național, alături de elevii de liceu ai Colegiului Pedagogic și de profesoara lor, Cristina Sărăcuț, au urcat pe scenă pentru a ne vorbi despre Eminescu altfel decât în modul clasic. Am văzut un spectacol aniversar adaptat prezentului, care ni-l prezintă pe Eminescu din mai multe perspective, pe înțelesul tinerilor de azi.
Deși un spectacol aniversar, Eminescu-n tot și-n toate a fost departe de a lăsa impresia unei serbări. Viziunea spectacolului a fost clară, conturată de contextualizarea aducerii în discuție a poetului Mihai Eminescu. Un grup de elevi se strânge, la propunerea profesoarei lor, pentru a discuta despre Ziua Culturii Naționale. Apare astfel în discuție și Eminescu. Atmosfera este una prietenoasă, fără apăsarea pe care sala de clasă o poate aduce uneori. Vorbim despre Eminescu părăsind rigorile școlii, ceea ce ni-l aduce mult mai aproape. Elevii se folosesc de atât de prezentele smartphone-uri pentru a afla diverse informații despre viața poetului, dar și pentru a-i citi scrierile.
De-a lungul spectacolului, elevii îl văd pe genialul Eminescu, cum a fost denumit de atâtea ori, din mai multe perspective: Eminescu poetul, Eminescu jurnalistul, Eminescu îndrăgostitul. Prin nevoia liceenilor de a-l cunoaște pe autor și dincolo de eticheta lui de genial, publicul are șansa de a-l vedea nu numai pe scriitorul Eminescu, ci și pe Eminescu omul. Discuțiile dintre elevi și profesoara lor acoperă toate ipostazele eminesciene. De la prima poezie scrisă de Mihai Eminescu se ajunge la scrisorile de dragoste dintre acesta și Veronica Micle.
Prin intermediul spectacolului putem vedea exact care sunt nevoile tinerilor în raport cu trecutul. Ei pot să-l înțeleagă pe Eminescu, doar că au nevoie să asocieze povestea lui cu povestea lor. Imediat ce se aduc în discuție fiorii primelor iubiri, elevii văd o asemănare între Eminescu autor de poezii de dragoste și ei, liceeni care se îndrăgostesc și sunt tulburați de acest sentiment. Au nevoie să vorbească prima dată despre ei, să înțeleagă prin ce trec. Apoi, dacă vorbesc despre Eminescu gândindu-se la cum e dragostea pentru ei, poeziile sale nu mai par atât de greu de digerat. Dacă la începutul spectacolului majoritatea dintre elevi a reacționat cu groază la ideea de a vorbi despre Eminescu, pe măsură ce ne apropiem de final, cu toții îl înțeleg pe acesta mult mai bine. De la un străin catalogat drept un geniu și atât, Eminescu ajunge un prieten al acestor tineri.
Actorii sunt cei care ne conectează în mod direct cu opera eminesciană. Ei le oferă, atât spectatorilor, cât și elevilor care se află pe scenă, o conexiune cu opera lui Eminescu. După ce asistăm la discuția despre fiorii dragostei tinere, vedem și auzim cum a scris poetul despre aceasta. Imediat după ce vorbesc despre perspectiva personală, elevii pot percepe și perspectiva eminesciană. Atât ei, cât și Eminescu au spus același lucru, dar utilizând limbaje diferite. Fiorii dragostei erau la fel de puternici atunci precum sunt acum. Numai modul în care se vorbește despre aceștia s-a modificat odată cu trecerea timpului.
Îl vedem pe Eminescu din mai multe unghiuri și prin faptul că opera sa este adusă în fața publicului în moduri diferite de fiecare actor în parte. Dincolo de discuție, complexitatea acestui autor este demonstrată și de faptul că versurile și cuvintele sale ajung la noi în interpretări diferite fiecare una de cealaltă. În fiecare dintre actorii care urcă pe scenă îl vedem pe Eminescu, cu frământările sale, cu sentimentele sale, cu gândurile sale.
De-a lungul spectacolului, străbatem, împreună cu actorii și cu elevii, drumul de la poet la om. De la discuții despre poeziile sale, ajungem la despărțirea de Veronica Micle. În ultima scrisoare care este adusă în atenția publicului, cei doi renunță unul la celălalt. Este decizia Veronicăi, dureroasă pentru Mihai. Spectacolul se încheie astfel cu omul care, la fel ca noi, trăiește, suferă și merge mai departe. Elevii dispar pe rând din scenă, lăsându-ne numai cu umanul eminescian. În final, actorii pe care tocmai i-am văzut pe scenă apar pe ecranul mare, alb-negru, oferindu-ne, cu ochi sinceri, o ultimă fărâmă din poeziile eminesciene. Spectacolul se încheie în atmosfera sinceră a operei lui Mihai Eminescu.
Eminescu-n tot și-n toate este mai mult decât un spectacol aniversar. Este o cale de a-l conecta pe Eminescu la timpurile noastre, înțelegându-l dincolo de ideile scrise și spuse de nenumărate ori în acești 173 de ani, înțelegându-l prin ochii prezentului. Realizăm de ce este necesar ca Eminescu să fie studiat în continuare în școli. Ne dăm seama că el este departe de noi numai ca număr de ani, dar ca operă literară, ca ce a lăsat în urmă, este, de fapt, mai aproape decât am putea crede.
Tinerii de azi pot aprecia valorile trecutului dacă știm în ce mod să le expunem, pe înțelesul lor. Teatrul este o cale de a-i introduce pe tineri în subiecte care, la nivel teoretic, îi îndepărtează. Esența eminesciană este cea care depășește diferențele de limbaj, iar arta teatrală are puterea de a o evidenția. Prin teatru, prin artă, granița timpului poate fi trecută fără ca efortul să fie mai mare decât plăcerea conștientizării faptului că ce vedem a fi departe este de fapt chiar lângă noi.
Așa că, hai la teatru!
Sașa Pânzaru
