“Corpul este un templu asimetric ce evoluează în interiorul unui ansamblu de temple asimetrice.” – scrie Gigi Căciuleanu. Ce putem înţelege prin aceste temple? Posibilitatea răspunsurilor bănuite este mare, fiecare îşi poate interpreta întrebarea în felul său. Pentru mine, în schimb, sugerează spaţii bi- şi tridimensionale, intersectate, atât paralele, cât şi perpendiculare, concave, regulate şi neregulate, un templu al spaţiilor în care se deplasează şi creează dansatorul. Templul actului dansat. În acelaşi timp, acest templu pe mine mă surprinde şi într-o cavalcadă de unde sonore, în care se intersectează muzica cu bătăile piciorului, salturile dansatorului cu respiraţia sa, emoţia născută în el cu bătăile inimii, tăierea aerului cu mişcarea braţelor şi sufletul care vrea să zboare. Toate poartă în sine caracterul sunetului, toate reprezintă câte o undă sonoră, fie aceasta fizică sau fie metaforică.

„Mai mult decât un spectacol frumos, Vivaldi şi anotimpurile este un spectacol real, complex şi, în egală măsură, o dovadă de disciplină şi profesionalism.”

„După precedentul succes de la Teatrul Naţional Târgu Mureş, Compania Liviu Rebreanu, cu Carmina Burana, acum Vivaldi şi Anotimpurile confirmă ideea că actorii inspiră coregraful:
Aceşti oameni nu intră în nicio categorie, mă inspiră foarte mult, îi iubesc, se joacă foarte uşor, au intenţia mişcării foarte clară; în momentul când le dau o mişcare, nu o fac în abstract, ci o concretizează imediat; e ceea ce fac actorii de obicei. (coregraful Gigi Căciuleanu)”.