“Corpul este un templu asimetric ce evoluează în interiorul unui ansamblu de temple asimetrice.” – scrie Gigi Căciuleanu. Ce putem înţelege prin aceste temple? Posibilitatea răspunsurilor bănuite este mare, fiecare îşi poate interpreta întrebarea în felul său. Pentru mine, în schimb, sugerează spaţii bi- şi tridimensionale, intersectate, atât paralele, cât şi perpendiculare, concave, regulate şi neregulate, un templu al spaţiilor în care se deplasează şi creează dansatorul. Templul actului dansat. În acelaşi timp, acest templu pe mine mă surprinde şi într-o cavalcadă de unde sonore, în care se intersectează muzica cu bătăile piciorului, salturile dansatorului cu respiraţia sa, emoţia născută în el cu bătăile inimii, tăierea aerului cu mişcarea braţelor şi sufletul care vrea să zboare. Toate poartă în sine caracterul sunetului, toate reprezintă câte o undă sonoră, fie aceasta fizică sau fie metaforică.

„Mai mult decât un spectacol frumos, Vivaldi şi anotimpurile este un spectacol real, complex şi, în egală măsură, o dovadă de disciplină şi profesionalism.”

Un spectacol marca Gigi Căciuleanu. Adică poezie, grație, frumusețe și sens pe muzica îmbătătoare a lui Vivaldi. Cu binecunoscuta sa magie, coregraful coagulează actorii Naționalului din Târgu Mureș, care lucrează cu devotament sută la sută, ca vrăjiți, sub bagheta maestrului. Acumulările din mai vechiul succes, Carmina Burana, s-au păstrat neștirbite pentru ca în acest nou proiect trupa să devină și mai performantă.

Gigi Căciuleanu pune stropul de dramatism, folosește bine calitățile actoricești ale interpreților în construcția relațiilor și creează momente distincte în care fiecare dintre ei strălucește. În costume frumoase, cu cîteva obiecte al căror efect actorii îl speculează la maximum, cu posturi elegante cărora li se adaugă pigmentul dansului contemporan mixat cu veritabile momente de teatru, trupa care funcționează ceas captivează spectatorii de la primul moment la ultimul. Restul este numai frumusețe și muzica lui Vivaldi.

Slujindu-se de binecunoscuta compoziţie pentru a face din ea un spectacol de teatru coregrafic, nutrind poate aceleaşi îndoieli încercate odinioară de Vivaldi, Gigi Căciuleanu a mizat pe caracterul de artă pe de o parte completă, dacă nu cumva chiar hiper-completă a teatrului. Artistul nu s-a limitat la atât. A avut în vedere şi contrariul hiper-completului. A luat, aşadar, în calcul incompletul din specificul teatrului coregrafic pe care îl promovează.

Trupa Teatrului Național Târgu Mureș a pus în scenă o adevărată capodoperă provenită din imaginația debordantă a unuia dintre cei mai mari artiști contemporani români, Gigi Căciuleanu. Spectacolul de teatru coregrafic „Vivaldi și anotimpurile” a început, spre uimirea publicului, mai întâi în hol, ca apoi să se mute în sala mare a teatrului.

„După precedentul succes de la Teatrul Naţional Târgu Mureş, Compania Liviu Rebreanu, cu Carmina Burana, acum Vivaldi şi Anotimpurile confirmă ideea că actorii inspiră coregraful:
Aceşti oameni nu intră în nicio categorie, mă inspiră foarte mult, îi iubesc, se joacă foarte uşor, au intenţia mişcării foarte clară; în momentul când le dau o mişcare, nu o fac în abstract, ci o concretizează imediat; e ceea ce fac actorii de obicei. (coregraful Gigi Căciuleanu)”.