În fine şi în al treilea rând, îmi e cât se poate de clar că Massaci a vrut să facă din Visul unei nopţi de vară un spectacol cum nu se poate mai contemporan. Mai în specificul sfârşitului veacului trecut, al anilor 90, al megashowurilor lui Michael Jackson, cu hi-tech-ul lor cu tot, de unde citatele de tot felul din fabulosul spectacol Dangerous. Mai în spiritul secolului al XXI lea, cu plusul şi surplusul său de tehnologie, de invazie a roboţilor şi a laserilor. Fapt vizibil în chipul apăsat şi valid în care e conturat Puck de Raisa Ané, un Puck care, la început, pare a fi un alter-ego al lui Caliban. Fapt apăsat şi stimulat de ilustraţia muzicală, de decorul şi de excelentul concept video, toate purtând remarcabila semnătură a lui Andu Dumitrescu. Care, graţie unei cupole metalice, delimitează lumea magică a lui Oberon, lumea care, conform lui Haig Acterian este „lumea propriu zisă a visului” de cea a lumilor mult mai „realiste” care apar şi ele, deopotrivă în text şi în spectacol.