Villa Dolorosa
Regia:
Theodor-Cristian Popescu
14
  • Rebekka Kricheldorf: Villa Dolorosa
  • Gen: dramă
  • Sala: Sala Mare
  • Premieră: 14 noiembrie 2020, 19:00
  • Durata: 3 ore fără pauză
  • Scenograf: Irina Moscu
  • Traducător: Ciprian Marinescu
  • Sound designer: Andrei Raicu
  • Light designer: Gabriel Niculescu
  • Regizor tehnic: Stelian Chițacu
  • Sufleur: Laura Moldovan

Via Dolorosa (Calea durerii în latină) sau, pe românește, Drumul Crucii, este ultimul traseu pe care l-a străbătut Iisus, în drum spre moarte, cărându-și crucea ca să spele păcatele omenirii.

În spectacolul bazat pe textul scris de Rebekka Kricheldorf, Via Dolorosa devine Villa Dolorosa, drumul patimilor devine un cămin aflat în plin proces de degradare, iar cele trei surori ale lui Cehov – Irina, Mașa și Olga – sunt trei femei ale timpurilor noastre. Irina își aniversează de trei ori ziua de naștere, iar evenimentele accentuează de fiecare dată drama care pune stăpânire pe viețile surorilor și la care contribuie conflicte generate de probleme financiare, lipsă de sens, blazare, datorii, angoasă și disperare.
Zilele de naștere ar trebui să devină zile de renaștere, însă personajele par incapabile să își depășească limitele. Sau există, totuși, o speranță ascunsă?

„Însingurare, distanțare, letargie.
Până să se exteriorizeze într-o pandemie, ele iau deja forma unor blocaje interioare.
Totul e posibil, dar totul e și foarte plictisitor. De unde ezitarea, blocajul, lipsa dorinței la trei surori frumoase, cu nume cehoviene.
Un omagiu indirect lui Harag (montarea acestuia pe un text de Cehov rămâne cel mai faimos moment al acestui teatru) și lui Cehov însuși, deci teatrului ca artă a apropierii, a cunoașterii. Teatrului de/ca artă.
A noastră ca ființe sociale, distanțate social.“

Theodor-Cristian Popescu

Dosar de presă

„Regizorul și interpreții spectacolului Companiei Liviu Rebreanu a Teatrului Național din Târgu Mureș identifică mijloacele grație cărora fiecare nouă secvență amplifică senzația de apăsare, de trăit în cușcă. E vorba despre o cușcă albăstruie, cu neoane, generatoare a unei atmosfere fie de închisoare, fie de spital de boli nervoase. Ideea îi aparține scenografei Irinei Moscu. Personajele din Villa Dolorosa sunt categoric și pe veci marcate de imposibilitatea, dar și de refuzul evadării. De aici minimele, formalele și rapid încheiate tentative de opoziție la acel Verboten care se dovedește a nu fi nici pe departe eminamente rezultatul răutății fără seamăn a Janinei. Aplecarea spre interdicție, spre cenzurarea elanurilor, spre non-acțiune e parte a felului de a fi al personajelor din Villa Dolorosa. Care nu au chef nici să trăiască, nici să se bucure, dar nici să sufere până la capăt.”