Tatăl meu, preotul
Regia:
Leta Popescu
16
  • Gabriel Sandu: Tatăl meu, preotul
  • Gen: dramaturgie contemporană
  • Sala: Sala Mică
  • Premieră: 24. noiembrie 2017., 19:30
  • Durata: 1 ore 20 minute, fără pauză.
  • Scenograf: Tiberiu Toitan
  • Asistent Designer de Costume: Evelyn Iorga
  • Sound designer: Bocsárdi Magor
  • Regizor tehnic: Stelian Chițacu
  • Sufleur: Laura Moldovan

O familie obișnuită, formată dintr-o mamă, un tată și un fiu de 25 de ani, trece printr-o schimbare esențială. Tatăl preot și mama preoteasă au strâns semnături pentru modificarea Constituției împotriva căsătoriei dintre două persoane de același sex. Familia obișnuită se transformă în familia tradițională pentru care se militează în prezent. Dar mai pot fi ei încadrați în acest tipar dacă fiul, creștin-ortodox la rândul lui, și-ar mărturisi homosexualitatea?

„Tatăl meu, preotul” e un spectacol ce lansează întrebări despre credință și dogme, despre sentimenre reale și conflicte dramatice în familii obișnuite.

Distribuție
Prezențe în festivaluri
2018
Reuniunea Teatrelor Naționale Chișinău, Republica Moldova
Festivalul Teatrelor Naționale Cluj, România
Festivalul de Teatru Nou Arad, România
Dosar de presă

„Orice subiect sensibil trebuie abordat cu mare atenţie şi grijă dacă vrei să fie bine recepţionat de public şi să aibă un impact şi dacă vrei ca oamenii să meargă acasă şi să-şi pună o întrebare. Contează foarte mult cum pui problema fiindcă lumea tinde să devină isterică şi agresivă. (…)

…părinţii mei sunt foarte speciali şi sunt nişte oameni extraordinari care mă susţin şi m-au susţinut întotdeauna. Fără ei probabil că n-aş fi avut curajul să aleg acest drum.”

„Spectacolul este clar de la început până la sfârşit, nu conţine nimic abscons sau metafore obscure şi intenţionează mai degrabă să dea bătăi de morală decât de cap spectatorilor. În acest sens, prezintă nişte situaţii grefate pe o temă (încă) sensibilă pentru societatea românească, pe care le lasă să se desfăşoare firesc, susţinute printr-un joc actoricesc de o naturaleţe foarte reuşită. Deşi exista riscul ca realizatorii să confere spectacolului un aer militant, de rechizitoriu social, care ar fi putut duce în derizoriu iniţiativa de a ilustra o realitate, capcana a fost evitată cu tact şi inteligenţă. (…)

Tatăl meu, preotul nu delimitează tabere, nu acuză pe nimeni, nu intentează procese de nici un fel. Oferă toate premisele pentru ca spectatorii să îşi aplice propria subiectivitate la o poveste înfăţişată în cel mai obiectiv mod posibil.”