„ (…) Și, ca de obicei, Erwin își alege distribuția perfectă. Sunt cu toții minunați pe scenă și publicul îi iubește și aplauzele sunt mai mult decât bine meritate. Foarte mișto Raluca Aprodu, într-un rol care-i oferă pretextul perfect pentru a fermeca publicul. Elegantă, sensibilă, ușor temătoare sub masca unei oarecare răceli… Un portret superb al Monei, conturat cu emoție și expresivitate, pe care am să-l țin minte mult timp de acum încolo. Și foarte mișto Mihai Crăciun. Și foarte mișto toată gașca. Foarte mișto energia pe care o imprimă oamenii ăștia – alături de cei care nu se văd, dar care sunt parte din magie alături de actori – spectacolului.

Repet, sunt spectacole a căror vrajă nu se spulberă la final, atunci când se aprind luminile în sală și coboară cortina. Iar Steaua fără nume e unul dintre ele. Povestea asta e one of a kind. Mi-a plăcut. Mi-a plăcut mult. Și tare mi-aș dori să o revăd…”

„În varianta propusă de Naţionalul tîrgumureşean s-a optat în primul rînd pentru spectacol şi spectacular. Efectele vizuale şi muzicale sînt aici inteligent folosite pentru a completa efuziunile sentimentale sau momentele de visare, fără a le apăsa, ci, dimpotrivă, dezvoltîndu-le şi adăugîndu-le cu discreţie nota de profunzime, tuşele care desenează metafora. Astfel, scenografia Alinei Herescu, nu doar funcţională, rezolvînd cu aplomb trecerea de la un spaţiu la altul, ci şi cu o bogată încărcătură vizuală şi metaforică, alături de light-design-ul lui Daniel Klinger, face echipă completă cu muzica lui Vlaicu Golcea – pe textele-mănuşă ale Andreei Radu (…)”

„De ce să scrii o poveste de dragoste în mijlocul unui război? O poveste în care nu apare nici măcar un cuvînt ce-ar putea aminti de acel război. Şi de cîtă forţă ai nevoie pentru a o scrie, atunci cînd existenţa ta ca fiinţă socială (şi umană chiar) e pusă la îndoială? (…)

De ce să scrii o poveste de dragoste în mijlocul unui război? Probabil ca să uiţi de el. Sau ca să-i expui absurdul.

Şi de ce – în lumea anului 2015 – să pui din nou în scenă această piesă? Pentru că mai există oameni sensibili, care-şi vor duce mîna la inimă şi vor vărsa o lacrimă, empatizînd cu tragica poveste de dragoste? Da, răspunde regizorul Erwin Şimşensohn. Şi pentru ei. Dar nu pentru o reacţie pur sentimentală. La Tîrgu-Mureş,Steaua fără nume se aşază, dansînd şi cîntînd, pe scena Teatrului Naţional.”

„Mihai Crăciun este un tânăr actor în plină ascensiune profesională, iar interpretarea profesorului Miroiu este un cert succes. Personajul creat de el rămâne cel clasic, dar poezia, duioșia, grația, tandrețea, vibrația, exuberanța. cu care își definește eroul – păstrându-l tot timpul în limitele firescului, respingând orice exagerare, orice îngroșare – îl așază printre cei mai notabili realizatori ai acestui frumos și ofertant rol. Celebrul moment în care Miroiu îi arată Monei bolta înstelată (…) este realizat de cei doi interpreți cu o deosebită încărcătură emoțională, ajutați din plin de regie și de superbul efect vizual creat de light-designerul Daniel Klinger, prin care întreaga sală este învăluită într-un fascinant cer cu nenumărate sclipiri stelare.”