Am vorbit atât de mult despre formele noi, încât, acum simt că încet-încet mă scufund în rutină– spune Treplev în ultimul act din Pescăruşul. Trezirea la o viaţă fără sens este cu atât mai amară cu cât omul se străduieşte mai mult.

Dar ce dă sens vieţii?

Personajele din Pescăruşul îşi găsesc răspunsul în operă – unele în conformism sau prin evadarea din tradiţii – altele nu îşi găsesc răspunsul deloc, poate că nici nu îl caută, sau poate că nici  măcar nu reprezintă un interes.

În operele lui Cehov, de obicei locaţia este un conac, dar în acest caz  conacul de la ţară şi oraşul îndepărtat dă operei dreptul la existenţă, se transformă într-un mediu care dă sens, care le ghidează în imposibilitate, care nu are sens, unde singura întrebare este hotarul invizibil între talentul şi antitalentul creatorului.  După toate astea, personajele lui Cehov care se zvârcolesc şi duc o viaţă eşuată, fac parte dintr-un poligon al iubirii, unde fiecare îşi poate identifica prin răscumpărare alesul. Dar pentru împlinire nu sunt prea multe perspective…

Directorul artistic al Companiei Tompa Miklós, după Gorki, Beaumarchais şi Moliere, asemănător stagiunilor anterioare, doreşte să monteze pe scenă încă o operă clasică, în traducerea considerată deja tradiţională, a lui Imre Makai.  Supratitrarea spectacolului se află pe partea dreaptă a sălii.