Asigură o seară de teatru tradițională, cu accente fresh și dinamice până la ludic, chiar și după aproape 10 ani. În fapt, interpretarea are ceva din surescitarea buclată a lui Moliére, nu se sfiește de la aparteuri bine finisate și de la fidelitatea rimei și a ritmului, dar suflul se păstrează nesperat de viu. Ceea ce este revigorant, neașteptat și de-a dreptul antrenant. Mai rar așa o orchestrare de teatru de comedie clasic, în sensurile cele mai spumoase și mai sustenabile pentru scenă.

Contemporan cu La Fontaine, textul oferă referințe atât la acest scriitor, cât și la unele dintre cele mai cunoscute fabule ale lui, prin ziceri foarte cunoscute precum “vulpoiul nu ajunge până la struguri”. Iar această trimitere la celebrul fabulist nu este întâmplătoare, Școala nevestelor are o morală a ei: dragostea cu forța are viață scurtă, intențiile pure sunt cele ce au câștig de cauză pe termen lung. Sentimentele ce vin natural, conduse de un destin invariabil, oamenii legați de firul invizibil de ață al sorții, acestea dăinuie. Nu chipuri sculptate în mod egoist după un ideal propriu și, în final, de neatins.

„Şcoala nevestelor e o demonstraţie de artă comică. Ne arată că sensibilitatea şi umorul sunt complementare şi că o comedie poate triumfa şi fără să fie trasă de păr, împinsă în grotesc şi comercial. Parafrazându-l pe Cortàzar în nemuritorul său Şotron, râsul a săpat mai multe tunele decât toate lacrimile la un loc.”

„Școala nevestelor făcută de Juncu e comedia perfectă pe textul perfect (a­proape că nici Molière n-a scris-o atît de bine pe cît e acum tradusă), care se ține din cuvinte și buna măsură a situațiilor, punînd la colț misoginismul funciar prin nimic altceva decît vorbele potrivite spuse de actorii potriviți. E atît de bine să rîzi la teatru, mai ales atunci cînd te-ai hîrșit prea mult printre comedii.”

„Cascadele de râs şiroiesc în întreaga sală. De altfel, ritmul vioi şi susţinut, ca şi interpretarea excelentă, injectează grămezi de energie în public. La aceasta contribuie şi mişcarea bună a grupurilor (coregrafia Bordás Attila) în extratextul de la început, ca şi pe tot parcursul spectacolului. Aplauzele sunt pe măsura distracţiei. La sfârşit, când să-mi iau haina de la garderobă, aud un domn povestind surescitat la telefon: Un spectacol cu adevărat de talia Naţionalului din Tg. Mureş! La coadă, un actor de la Teatrul 74 îmi mărturiseşte că un asemenea spectacol îi dă energie pentru încă un an. Mi-am luat haina şi, trecând pe lângă domnul care vorbea în continuare la telefon, l-am auzit din nou recomandând Şcoala nevestelor: „E excelent. Trebuie să-l vezi!”. Avea perfectă dreptate. E şi părerea mea.”

„Într-o perpetuă joacă şi continuă jonglare cu convenţiile teatrale, cu diversele faţete ale comicului, limbajul, umorul aluziv, ironie (şi auto-ironie), Şcoala nevestelor, în această versiune, reprezintă nu numai replierea unui text retradus cu o fineţe care îl face să se înverzească de invidie pe orice traducător profesionist pe un spectacol îndrăcit, cu ritm şi rimă, ci şi rezultatul muncii unei echipe de artişti care şi-au activat cu generozitate resursele pentru a construi un spectacol rotund, dinamic şi care face bine şi celor de pe scenă, şi celor din sală.”