
- Gen: comedie
- Sala: Sala Mică
- Premieră: 4 noiembrie 2016, 19:30
- Durata: 2 oră(e) 10 minute, fără pauză
- Scenograf decor: Aletta Lokodi
- Designer de costume: Evelyn Hotykai
- Traducător: László Sándor
- Compozitor: Tibor Cári
- Sufleur: Laura Moldovan
- Regizor tehnic: Ilarian Varga
Nu ne naștem cu prejudecăți. Dar ne naștem într-o societate plină de prejudecăți, și învățăm destul de devreme cine sunt oamenii răi. Ăia buni suntem noi, evident. Suntem mai buni decât „ei”, pentru că „ei” vor să ne fie rău. Și noi la rândul nostru vrem ca lor să le fie rău, însă noi avem motive bine întemeiate. Ce-i drept, câteodată ne mai și înșelăm de prejudecățile noastre, și ne dăm seama că tot ce știm despre „ei” și „noi” este de fapt altfel. Sau nu este adevărat deloc. Despre aceste adevăruri false ne povestește comedia „:P”, prin patru fabule rupte total de realitate.
-
Lajoska, Tom, Baxbere
-
Magor, Vulpoiul, Traxtor
-
Nimdróka, Struțul, Piglex
-
Leona, Antilopa. Pixar
-
Lucita, Marija
-
Bandika, Cămila, Max, Juozapas
-
Pisu, Simona, Xarana
Cele patru piesuţe au fost legate într-un spectacol viu, coerent, plin de miez de regizorul Sebestyén Aba. Fiecare piesuţă are parte de o scurtă şi inventivă cortină muzicală creată de inventivul compozitor Cári Tibor care a propus o seamă de inteligente şi cuceritoare variaţiuni pe tema cântecului de copii În căsuţa din pădure. Şi care a lucrat atent, minuţios cu actorii din distribuţie, astfel încât fiecare variaţiune să se situeze la nivelul performanţei.
P- Patru piesuțe politice despre dușmani (regia: Sebestyén Aba). Caruselul, Băi, animalelor!, Fîntîna și Viață sau Marte! abordează, în genul minor al fabulei, teme majore ca discursul naționalist amorsat de ideologia fricii de celălalt, mitul străinului salvator ca justificare a abuzului de putere și a nașterii dictaturilor, dușmanul imaginar și explorarea spaimelor cultivate în mentalul colectiv. Comicul absurd al celor patru piesuțe independente abandonează virtuțile moralizatoare ale fabulei, pentru a vira în zona întunecată a amenințării subliminale. În pădurea cu alune, cîntecelul inocent-infantil din prima fabulă se transformă opresiv, în final, în viziunea orchestrală a lui Cári Tibor. Interpretată de grupurile personajelor în pasajul dintre piesuțe, muzica reduce redundanța textului din piesele mediane, dă unitate întregului specatcol și coagulează performanța excelentei echipe actoricești.