Piesa scriitorului austro-ungar de limbă germană Ödön von Horváth are ca motto: „Și dragostea nu se va sfârși niciodată.“ Povestea lui Kasimir şi a Karolinei ne confirmă că dragostea nu se sfârşeşte, dar ne arată că aceasta poate suferi transformări şi poate lua noi direcţii.

Publicată în 1932 şi reflectând tensiunea perioadei interbelice, „Kasimir şi Karoline“ ne prezintă o lume aflată la graniţa dintre salvare şi distrugere, un veritabil bâlci al deşertăciunilor în care inegalităţile sociale se acutizează, iar agresivitatea acumulată de pătura defavorizată prefigurează – prin atmosfera pe care o degajă – cel de-al Doilea Război Mondial care va schimba definitiv istoria Germaniei şi a lumii, în general.

Viziunea regizorului László Bocsárdi aduce acţiunea într-un prezent aflat la răscruce, un moment istoric în care sechelele trecutului şi convulsiile actuale conturează o etapă nouă, plină de necunoscute.

Spectacolul ne provoacă să ne chestionăm propriile mecanisme şi limite ale ataşamentelor noastre, a iubirii presupus-necondiţionate şi a felului în care schimbarea de statut social poate altera sentimentele adevărate. Kasimir rămâne şomer peste noapte, iar insecurităţile personale şi gelozia îl determină să pună la îndoială dragostea pe care logodnica sa, Karoline, i-o poartă. Oare în calea fericirii şi a stabilităţii dintre cei doi se interpune profilul ameninţător al lipsurilor materiale sau lipsa de comunicare adevărată şi de încredere reciprocă?

Relaţiile sentimentale dintre două persoane de sex opus sunt veritabile curse cu obstacole şi, deseori, cele mai dificile obstacole sunt reprezentate chiar de către presupuşii îndrăgostiţi.