„În fapt, întregul spectacol este unul al prezentării şi al reprezentării, al glisării permanente între ceea ce ar putea fi autentic şi ceea ce nu este deloc aşa. El este un spectacol de echipă, iar acest lucru se vede – asta înseamnă: spectacol de regizor, pentru felul în care Adrian Iclenzan şi-a conceput propria demonstraţie, spectacol de scenografie, pentru felul în care Cristina Grigoraş a organizat spaţiul, dîndu-i propria respiraţie, şi spectacol de actorie, pentru felul în care interpreţii au dat carnalitate unor personaje versatile şi deloc uşor de “apucat” – această împărţire a fost făcut doar de dragul de a o face, dat fiind că toate cele menţionate mai înainte se combină armonios.”