„Cum gestionăm cei cincizeci de ani de dictatură, plus douăzeci în care abjecţia a continuat să-şi deverseze resturile? La ce comportamente sociale sau la ce tehnici ar trebui să recurgă tinerii pentru a aerisi mentalul unei naţii năclăite de zeci de ani de comunism, pentru care „demnitatea e doar un cuvânt”? Acestea sunt numai câteva dintre întrebările puse de Alina Nelega în Efectul Genovese. Celelalte le veţi descoperi la spectacol.”

Despre Efectul Genovese:

„Între căutarea adevărului şi vînătoarea de vrăjitoare, graniţa e foarte subţire. Dar tema din Efectul Genovese este, totuşi, conformismul, inacţiunea ca atitudine civică, inatitudinea. Finalul lărgeşte cadrul, de la tăcerea complice din comunism la cea de astăzi, cînd trecem muţi pe lîngă moartea celorlalţi. Corul invocă neutru o serie de crime/sinucideri cu martori, dar la care nimeni nu vede sau nu aude nimic. E bine să nu te amesteci într-o tragedie individuală. Aşa cum e bine să nu te amesteci nici într-una naţională. Asta pare a fi constanta tranziţiei dintr-o lume în alta: tăcerea care ne-a unit.”

Despre Mede/Ea sau Despre fericirea conjugală

Piesa face o scanare a dezagregării unui cuplu în contextul bombardării agresive din media şi publicitate cu sloganuri utopisto-consumeriste despre fericirea absolută şi iubirea ideală. Branduri care vînd, „fericirea“ şi „iubirea“ sînt vidate de esenţă şi reduse la interfaţă, la cuvînt.

„În fapt, spectacolul interoghează şi speculează, nu conduce la sentinţe şi nici nu oferă soluţii. Propune vigilenţă şi luciditate. Propune analiză retrospectivă şi actuală. Efectul Genovese e un exerciţiu de interogaţie. Ne vîră sub ochi o mentalitate şi un tip de comportament care a proliferat şi după Revoluţie, oglindind atît o manie a persecuţiei internalizată la nivel colectiv, cît şi o predispoziţie bolnăvicioasă pentru denunţ, calomnie, filare, suspiciune şi oportunism meschin. Spectacolul vorbeşte despre frică, despre izolare (în sine, în atitudine, în trecut, în autodisculpări etc.) şi mai ales, despre tăcere. Tăcerea care incriminează, tăcerea care îngroapă fapte condamnabile, tăcerea care protejează individul de responsabilitate şi luarea de poziţie.”

„Spectacolul de faţă este important şi pentru că, pe lîngă faptul că propune o nouă estetică, mai directă şi uşor diferită de cea îndeobşte prizată într-un teatru naţional, el funcţionează ca locomotivă a unui nou program, anume cel de dramaturgie contemporană. Faptul că Alina Nelega – dramaturg contemporan care funcţionează ca o garanţie în sine – inaugurează programul de faţă cu propriul text se doreşte a fi o asumare a unei misiuni şi, totodată, o încercare de deschidere către un teatru direct, conectat la publicul vremii sale.”

„Efectul Genovese e, în sine, un spectacol foarte delicat – tocmai prin simplitatea (atît de dificilă) a mijloacelor, în care vocea ce se aude nu e a regizorului (de aceea Gavril Cadariu e un bun regizor de text contemporan – pentru că nu are orgolii auctoriale inutile), nici chiar a dramaturgului, e vocea pură a textului și a refuzului de a da false soluții.”

„Textul Alinei Nelega disecă, prin prisma efectului mai sus descris, o realitate ce a apăsat ca o pîclă deasă vieţile tuturor celor care au trăit sub comunism în România: este vorba despre dosarele Securităţii şi, mai specific, despre notele informative pe care le conţineau acestea (cu tot ceea ce presupuneau: denunţuri, minciuni sau informaţii aparent nevinovate sau inofensive, însă toate intrînd sub incidenţa morală a simplului fapt descalificant că îl ţii sub observaţie pe cel de lîngă tine şi decizi ce anume azvîrli în afară şi ce nu, dintr-o viaţă care se desfăşoară alături de a ta, cu consecinţele de rigoare în oricare dintre cazuri). Dar, cum se întîmplă şi aici, astfel de comportamente sînt sancţionate – dacă nu pe loc – la distanţă de o generaţie, ajungîndu-se la situaţii în care copiii îşi judecă părinţii.”