„Spectacolul e bun prin scenariu, dar şi prin interpretare. Cei 11 actori se joacă pe sine, dar şi câte trei-patru sau mai multe personaje. O fac ba la modul realist, ba recurgând la mimare vizibilă, la şarjare, la caricaturizare voluntară. Îi vedem jucând ba falşi sau „urechişti” împăciuitorişti, ba naţionalişti agresivi. Ba înţelepţi, ba practicieni ai violenţei. Între extreme situându-se alte şi alte tipuri şi tipologii care constituie realitatea oraşului, a Transilvaniei, a României şi, într-o oarecare măsură, când tangenţial, când intuitiv, şi pe cea a Ungariei.

Tocmai de aceea cred că interesul spectacolului nu e unul strict local. Că el merită să fie văzut şi în alte locuri decât oraşul în care a fost creat. Şi că „Double Bind” provoacă la meditaţie.”

„Spectacolul nu dă soluţii, constată doar. Cîtă vreme rămînem captivi în mentalităţi sectare de grup, cît timp ne comportăm ca şi cînd celălalt nu există, legătura dublă împiedică comunicarea, suspendă medierea. Dar dintotdeauna dinspre artă vin modelele în societate, iar un prim pas spre comunicare asumată e soluţia prezenţei actorilor români şi maghiari pe aceeaşi scenă, vorbind fiecare în limba lui, acceptînd ceea ce ne desparte pentru a construi ceea ce ne uneşte: viitorul. La Cluj, două reprezentaţii, pe 17 mai, la Sala Radio Cluj, au adunat un public bilingv, român şi maghiar, sensibil la problema definirii identităţii de grup şi dornic să citească multiplele sensuri ale cuvintelor român, maghiar, ardelean.”

„Se formează astfel un tot organic şi precis, rezultînd un spectacol curajos şi franc, în care tîrgumureşenii se regăsesc (fie că le place, fie că nu), dar care, cu toate că are un puternic specific local, funcţionează şi ca o prezentare (atipică) a unui oraş cu aspiraţii europene, în fond, atît de european tocmai prin conflictele lui. Esenţialul este, însă, că la acest proiect au lucrat împreună o autoare de etnie română şi una de etnie maghiară, plus actori români şi actori maghiari, şi care, în scena de final, cu toţi prezenţi în spaţiul de joc şi instantanee din repetiţii proiectate în spatele lor, nu sînt altceva decît o mînă de oameni reuşind să facă ceva bun împreună.”