„(…) A montat „Don Quijote” la Compania „Liviu Rebreanu” din Târgu Mureș, și nu în altă parte, fiindcă nicăieri altundeva nu cred că ar fi găsit interpreți atât de buni, atât de adecvați pentru rolurile-cheie Don Quijote și Sancho Panza așa cum sunt Csaba Ciugulitu și Luchian Pantea. Binomul funcționează impecabil atât în complementaritate, cât și în contrarietate. Cei doi interpreți cântă bine, se mișcă bine, au umor, capacitatea de a amuza, dar și de a se auto-amuza. Formează un cuplu, cu toate că impresia mea e că regizorului parcă i-a fost mai la suflet Sancho Panza decât Don Quijote. Mihai Măniuțiu a mai găsit la Târgu Mureș un foarte bun interpret pentru ceea ce ar fi imaginea lui Miguel de Cervantes. E vorba despre Mihai Crăciun. Și astfel divertismentul acesta foarte bine reglat, admirabil ritmat, antrenant, cum se zice (la final, la suplimentul muzical de la aplauze, spectatorii chiar schițează mișcări de dans, indiciu indubitabil că, dacă nu ar fi fost rigorile convențiilor teatrale, chiar ar fi vrut să se amestece cu actorii), se metamorfozează într-unul în care se repun în discuție probleme de când lumea ale literaturii și artei, probleme ce înseamnă însăși substanța scrierii lui Cervantes, conservate ca atare în spectacol. (…)”

„Ca structură şi realizare este un triumf al teatrului târgumureşean din ultimii ani. Formula adoptată tinde să devină un fel de teatru total, punând la bătaie o sinergie de tehnici din care câştigător iese tot teatrul, fireşte. Echilibristica personajelor prin stratul gros de fiţuici (frânturi de texte rezultate din corvoada scrisului) întins ca un talaş pe scenă e asigurată de Vava Ştefănescu şi imaginativa sa complementaritate vizual-dansantă ataşată dialogului. (…)

În ciuda motivelor arhicunoscute, traseul dramatic al scenariului e plin de surprize, ceea ce subliniază faptul că din nucleul textual, extrem de generos, lăsat moştenire de genialul Miguel de Cervantes Saavedra se pot exploata sumedenie de nuanţe ca razele răspândite de un diamant adecvat luminat. Spontaneitatea replicilor scrise de Ada Milea asamblează ironic şi candid rezonanţe din substanţa textului iniţial cu jocul frazeologic deturnat în parodie sublimă.”

„În acelaşi timp divertisment inteligent şi fantezie onirică, re-interpretare şi re-citire a unei cărţi care a făcut înconjurul lumii, impunând (cel puţin) două personaje emblematice care conţin în ele lumi întregi şi doze mereu variabile de realitate şi imaginaţie, de întâmplări închipuite suprapuse peste existenţe presupus reale, spectacolul conceput de Mihai Măniuţiu (alături de asistentul de regie Nicu Băgăian) pe lectura extrem de proaspătă şi coerentă a histrionicei Ada Milea îşi construieşte propriul univers din muzică, imagine, semne şi idei, un univers care se prezintă rotund, atent şlefuit şi care se adresează nu numai spectatorului de teatru, ci şi iubitorului de carte. Este, în fapt, o invitaţie la lectură, pornind de la imaginea cântată.”