„Domnul Urmuz scrie pagini bizare e un spectacol aflat la intersecţia comediei bufe, a teatrului absurdului, teatrului de mişcare, teatrului vizual şi pe alocuri, chiar a melodramei. Montarea solicită la maximum atenţia spectatorilor, întrucât nu comportă momente de respiro şi nici măcar pauze cât de mici. Publicul este asaltat de torentul de imagini, sunete (muzica şi universul sonor sunt foarte importante, cu atât mai mult cu cât fac trimitere la vocaţia de muzician ratat a lui Urmuz) şi de mişcare al personajelor care umplu scena în nesfârşite modulaţii geometrice (mişcările se fac în planuri preponderent circulare şi pătrate).”

E clar, se vede cu ochiul liber, Gavriil Pinte este un cunoscător rafinat nu doar al creaţiei literare, ci şi al complexului şi de coerenţe, şi de contradicţii reprezentat de personalitatea lui Demetru Demetrescu-Buzău. Îi cunoaşte apetitul pentru muzica vorbelor, pentru învelişul sonor al cuvântului, pentru semnificant, cum spunea odinioară azi cvasi-uitatul Ferdinand de Saussure. Pentru muzicalitatea care sălăsluieşte nu doar în pagini mozartiene, de pildă, ci şi în vorbe.