Dinte pentru dinte
Regia:
Cristi Juncu
12
  • Yasmina Reza: Dinte pentru dinte
  • Gen: comedie
  • Sala: Sala Mare
  • Premieră: 2014. octombrie 01., 19:00
  • Durata: 1 ore 40 minute, fără pauză.
  • Scenograf: Cosmin Ardeleanu
  • Traducător: Tudor Țepeneag
  • Regizor tehnic: Teodora Crăciun

după Zeul carnagiului de Yasmina Reza

Povestea scrisă de Yasmina Reza este simplă: doi băieţi se bat în curtea şcolii; unul îi rupe doi dinţi celuilalt cu un băţ. Acţiunea se mută repede într-un apartament la uşa căruia sună părinţii “agresorului” pentru a răspunde cei ai “victimei”. Aceştia nu doar că le răspund, dar îi şi invită înăuntru. Ce urmează de aici, puteţi vedea în spectacolul Dinte pentru dinte, în regia lui Cristian Juncu şi scenografia lui Cosmin Ardeleanu.

Distribuție
Dosar de presă

„Dinte pentru dinte” este, fără dubiu, o comedie de cinci stele. (…) Comicul se naște firesc și spectacolul este mai mult decât o comedie la care râzi în hohote peste o oră. Pentru că, dovedind o bună cunoaștere a psihologiei cuplului contemporan, regizorul Cristi Juncu, face, de fapt, un fel de cronică a societății noastre…”

„…în grija pentru detalii, dar şi în admirabila dozare şi programare a efectelor comice, în remarcabilul crescendo comic se concentrează atuurile spectacolului şi calităţile jocului actoricesc. Care e impecabil. Cvartetul de interpreţi funcţionează fără cusur.”

„Piesa surprinde eleganța aparentă a oamenilor, strădania de a acoperi furia și dezgustul prin ospitalitate și toate frustrările pe care cuplurile le țin ascunse. Cei patru sunt mereu în tabere adverse, care se schimbă în funcție de situație: cuplurile, ca apărători ai copiilor, apoi femeile împotriva bărbaților și a detașării cu care aceștia tratează lucrurile, pentru ca, în final, toți să sfârșească certați, dezgustați de ei înșiși și fără a fi rezolvat problema inițială (ce se întâmplă cu cei doi copii?), dar eliberați și fără masca emancipării și a discreției care-i zgâria pe la colțuri. Cea mai mare parte a sentimentelor răbufnește din gesturile pripite, violente uneori, și tonalitățile surprinzătoare ale actorilor, și mai puțin (spre deloc) din lumini sau muzică. Decorul, însă, susține eleganța aparentă a gazdelor, prin mobila albă și camera aerisită, prin teancul de cărți (Veronique e pseudo-scriitoare și susținătoare a drepturilor omenirii) și florile proaspete. Cine râde la piesa asta e, mai mult ca sigur, trecut prin furii asemănătoare, iraționale și care consumă.”