„Conceput ca o contopire de universuri (cel al spaţiilor create, cel al ambientului sonor – care oscilează între jucăuş şi psihedelic, dînd rotunjime sonoră vizualului şi anticipînd următoarele opriri pe aparent întortocheata hartă a spectacolului -, cel uman, definit printr-un schimb de energii între public şi actorii care te fac să te învîrţi în scaun pentru a-i vedea mai bine şi care alcătuiesc propriul puzzle potrivindu-şi toate bucăţile abia la final), Contra iubirii se compune, pe lîngă toate acestea, şi din decupaje de lumină care desenează la rîndul lor spaţii şi din instalaţia scenografică din anticamera spectacolului, care, din semiobscuritatea ei, se adresează într-un fel spectatorului la intrarea la spectacol şi într-un cu totul alt fel la ieşire.”