Într-o lume divizată (de diverse ideologii, dar lista lucrurilor care ne divizează ar fi prea lungă pentru a putea fi enumerate aici) noi înșine nu putem rămâne întregi în raport cu noi înșine. Această stare ajunge să îl afecteze necondiționat și pe cel de lângă noi, aproapele.

Periodic, ne confruntăm cu o istorie care scormonește în trecutul recent sau mai îndepărtat al unei comunități, popor. Și atunci spiritele se pot inflama. Așa apar pretențiile teritoriale, epurările etnice etc. Istoria scormonește în viața comunității ca băiatul cu bățul în măruntaiele unei broaște râioase.
Când Răul își revarsă duhoarea leviatanului pe comunități, sau entități statale, fața persoanei își pierde lumina și strălucirea primite de la Dumnezeu. Omul poate atunci comite nedreptăți, violențe, crime… tocmai în numele adevărului pe care pretinde că-l slujește. Uneori, chiar religia e ambalată pentru justificarea acestor acțiuni.

Słobodzianek invită la o reevaluare a propriilor noastre fantoșe ale trecutului care – iată, cum vedem zilele acestea în conflictul actual ruso-ucrainean (dar nu numai) – pot izbucni necontrolat. Pe nepusă masă, ne putem trezi în mijlocul unui conflict sângeros, fie el pogrom sau război propriu-zis, situați de-o parte sau de cealaltă a baricadei.

Spectacolul propune o radiografie asupra violenței, trădării, credinței, (ne)iertării. În același timp, este și o întâlnire cu propria conștiință. În acest context, se pune întrebarea: putem ierta ce ne-au făcut alții? Și încă: ne putem ierta pe noi înșine?