Carmina Burana
Regia:
Gigi Căciuleanu
  • Carmina Burana
  • Gen: spectacol de dans
  • Sala: Sala Mare
  • Premieră: 17. februarie 2012., 19:00
  • Durata: 1 ore 30 minute, fără pauză.
  • Ilustrație muzicală: Carl Orff
  • Coregraf: Gigi Căciuleanu
  • Scenograf: Alina Herescu
  • Asistent regizor: Laurențiu Blaga
  • Asistent coreografie: Cristina Iușan
  • Regizor tehnic: Ilarian Varga

Spectacolul de teatru-dans Carmina Burana, realizat de artistul francez de origine română Gigi Căciuleanu la Târgu-Mureş este un succes de public adresându-se în egală măsură publicului român, dar şi celui maghiar, tinerilor, dar şi celor de alte vârste, cu adevărat un spectacol pentru “Marele Public”.

Spectacolul a fost reprezentat atât în festivaluri din România, precum Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu şi Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti, cât şi peste hotare, iar amestecul de mişcare, muzică, imagine şi magie, purtând amprenta inconfundabilă a lui Gigi Căciuleanu, au cucerit publicul de toate vârstele.

Din distribuţie fac parte Monica Ristea, Benő Kinga, Rareş Budileanu, Csaba Ciugulitu, Mihai Crăciun, Costin Gavază, Gecse Ramona, Cristina Holtzli, Anca Loghin, Delia Martin, Mihaela Mihai, Luchian Pantea, Cristina Iuşan, Diana Avrămuţ, Claudiu Banciu, Denisa Badea, Ema Banciu, Bórdás Attila, Ioana Cheregi, Dabóczi Dávid, Ioana Decianu, Alexandru Frânceanu, Georgiana Ghergu, Gothárd Veronika, Péterfi Arnóld, Ruszuly Ervin, Simon Kalman Attila, Claudiu Ştian, Raisa Ané şi Zaiba Anikó. Scenografia a fost realizată de Alina Herescu, asistentă de coregrafie a fost Cristina Iuşan, asistent de regie a fost Laurenţiu Blaga, iar regia tehnică a fost asigurată de Ilarian Varga.

Distribuție
Prezențe în festivaluri
2012
Festivalul Național de Teatru București, România
Festivalul de Dramaturgie Contemporană Brașov, România
Festivalul Internațional de Teatru Sibiu Sibiu, România
Dosar de presă

„Principala calitate a întregului spectacol este tocmai claritatea sa. Combinaţia dintre mişcare, muzică, imagine şi text în limba latină, creată la nivel de simbol, este percepută, în primă fază, senzorial de către spectatori, pentru ca apoi, pe măsură ce spectacolul înaintează, ideile să se aşeze şi sensul întregii demonstraţii să fie limpede. Imaginea de final, cu lună roşie şi om alergând în gol, în deplină tăcere, este una care merge fără greş direct la esenţă: fiecare dintre cei care au asistat la reprezentaţie va rămâne cu imaginea propriei neputinţe în faţa sorţii. Pentru că revolta finală a personajului colectiv este tot una dirijată: odată ce Fortuna decide că este de ajuns, fiecare dintre revoltaţi rămâne captiv al propriilor sale limite şi limitări. Evadarea în senzualitate, dragoste, aburii vinului şi răzvrătire are loc numai în limitele permise de puterile superioare omului. Iar sfera care se creează atunci când fiinţa se simte împlinită, odată cu găsirea jumătăţii sale, se transformă foarte repede în roata pe care Fortuna o învârte după propriul plac, amuzându-se copios la fiecare zvâcnire de revoltă a fiinţei.”

„Narativitatea implicită şi coerenţa coregrafică remarcabilă a spectacolului e subordonată valurilor de energie pe care le creează grupul actorilor (Mundus); energii ce potenţează nucleele melodice din partitura muzicală. Se produce astfel un dublu curent de sens: unul de întărire a partiturii muzicale prin dimensiunea vizuală a scenei şi altul de îmbogăţire a sensului poetic al spectacolului prin coregrafia articulată pe multiple referinţe culturale, mereu surprinzătoare. Efectul sincretic al creaţiei scenice semnate de Gigi Căciuleanu împlineşte la distanţă de aproape un secol potenţialul conţinut în cantata lui Carl Orff, care dorea pentru creaţia sa muzicală extensia reprezentării scenice în dans şi imagine.”

„Spectacolul este un tur de forţă a aproximativ 40 de actori manipulaţi după bunul plac al Fortunei. În hermeneutica mişcărilor scenice se potenţează în mod dramatic referinţe la traiul sisific al fiinţei umane: îndrăgostirea, procrearea, dar şi patimile, tentaţiile şi ispitele care dezvăluie latura frivolă a fiecărui om, toate sub cupola opacă a efemerităţii vieţii. Dacă în primul moment după ridicarea cortinei în avanscenă se află la vedere o citare a lucrării lui Marcel Duchamp “Roata de bicicletă“, de care Fortuna se foloseşte atunci când îi manipulează pe muritori, înainte de căderea ei, personajul principal reface traseul fără de capăt al lui Sisif odată cu apariţia în scenă a unei roţi supradimensionate. Carmina Burana reuneşte momente coregrafice puternice de grup cu imagini efect ale mişcării corpului prin spaţiul gândit de scenografa Alina Herescu şi muzica lui Carl Orff.”