Gerhart Hauptmann (1862-1946) este un dramaturg reprezentativ al naturalismului german. Cele mai cunoscute opere ale sale sunt ”Ţesătorii”, ”Blana de biber”, ”Cărăuşul Henschel” şi ”Şobolanii” din 1911. După care a primit Premiul Nobel în 1912. După ce a venit la putere fascismul, Hauptmann a rămas în Germania şi, potrivit unor scriitori şi critici (Alfred Kerr), a sprijinit în mod tacit sistemul nazist.

Henriette John doreşte un copil. Băieţelul său a murit. Nici măcar nu l-a putut boteza. Soţul ei este dulgher, lucrează în Hamburg. Într-o zi, o obsearvă pe Paulina Piperkarcka. Servitoarea poloneză este însărcinată. Logodnicul ei a părăsit-o. Vrea să se sinucidă în apă. Heni cumpără copilul de la aceasta şi declară că este al ei. Ioan, care se întoarce este foarte surprins, dar acceptă bucuria neaşteptată.

Revenind după şocul post-natal, Paulina doreşte să îşi vadă copilul. O fac să creadă că tatăl copilului o va lua de nevastă. Heni o alungă şi îl pune pe fratele mai mic, Bruno pe urmele lui, să o convingă să renunşe la hărţuire din cauza copilului. Bruno o ucide pe Paulina. Henriette se sinucide.
La tragedia familiei John asistă familia lui Hassenreuter, fost director de teatru şi şcoală teatrală. Jette face curăţenie în salonul de închiriere de costume din pod. Aici Walburga fiica lui Hassenreuter, urmăreşte travaliul Paulinei şi întâlnirea tatălui ei cu vechea iubită. Şi ea îşi aşteaptă aici iubitul, un fost student teolog, care este atras de teatru: Spitta. Şi aici se desfăşoară o dezbatere comico-aprigă despre vechiul şi noul teatru.

Potrivit lui Spitta, o îngrijitoare poate fi obiectul unei tragedii la fel ca şi Lady Macbeth. Hassenreuter aclamă: “Iată-ţi muza tragică, Spitta!” şi arată râzînd ca la ceva de neimaginat spre Henriette John, care intră la replică.