În decursul ultimelor decenii putem observa o schimbare interesantă: dacă mai devreme teatrul se inspira din viaţă, intenţiona să pună pe scenă copia ei cât mai fidelă, actualmente parcă s-ar fi inversat acest proces. Personajele societăţii se manifestă din ce în ce mai teatral într-o lume în care, deasemenea, s-a accentuat dramatismul.

Eduardo de Filippo este unul dintre marii comici ai secolului XX: om de teatru adevărat, în sensul vechi şi nou al cuvântului deopotrivă. Cu propria lui trupă, fiind actor, regizor, dramaturg – urmaşul unei tradiţii străvechi, ce se pare că reînvie – şi-a desfăşurat toată viaţa pe scenă (asemenea lui Molière, cu câteva sute de ani în urmă).

Comedia lui, ce urmeză să fie prezentată, nu şi-a pierdut nimic din actualitate în cursul ultimei jumătăţi de secol. Poate fi chiar o avertizare faptul că, deşi este vorba despre relaţiile anilor 1950-60′ din Italia, orice situaţie este încă valabilă în societatea noastră actuală.

Relaţia teatrului cu puterea rareori s-a materializat într-o formă mai inteligibilă, cu umor şi cu o extraordinară morală integrată.