
Un spectacol pe tema #metoo
Coproducție a Studioului Yorick și a Teatrului Național Târgu Mureș, Compania Tompa Miklós
Duminică, 31 octombrie, la ora 19.30, va avea loc la Sala Mică a Teatrului Național din Târgu Mureș premiera spectacolului Nu s-a întâmplat nimic de Dálnoky Réka, Elise Wilk și Székely Csaba, în regia lui Sebestyén Aba.
Nu s-a întâmplat nimic/ Nem történt semmi pleacă de la o inițiativă a teatrului independent Yorick Stúdió, care i-a invitat, la începutul lui 2021, pe cei trei dramaturgi să scrie împreună un text pe o temă extrem de puțin abordată în teatrul românesc: #metoo. În 11 scene, inspirate parțial din cazuri reale care s-au întâmplat în România, sunt radiografiate relațiile umane astăzi. Personajele – trei femei și trei bărbați- trec dintr-o scenă în cealaltă, comportamentul lor modificându-se în funcție de dinamica relațiilor de putere. În timp, devin vizibile schimbările pe care le-a produs mișcarea #metoo, cum ar fi, de exemplu, interpretarea noțiunii de consimțământ astăzi. Dar ce se ascunde de fapt în spatele cuvintelor “Nu s-a întâmplat nimic?”
Nu s-a întâmplat nimic – de Dálnoky Réka, Elise Wilk și Székely Csaba
o baladă pe tema mișcării #metoo
Traducerea în limba maghiară a scenelor scrise de Elise Wilk: Székely Csaba
Regia: Sebestyén Aba
Muzica: Cári Tibor
Decor: Sós Beáta
Costume: Oláh Réka
Asistent regie: Talán Vanda
Cameraman: Sebesi Sándor
Regizor tehnic: Rigmányi Lehel
Distribuție: Șefa de redacție – B. Fülöp Erzsébet | Nagy Dorottya; Actorul celebru – Korpos András ; Șomerul – Bálint Örs ; Directorul de casting – Henn János ; Actrița – Gecse Ramóna ; Jurnalista – Berekméri Katalin.
Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta peste 16 ani, și se joacă în limba maghiară cu supratitrare în limba română (traducerea: Andrei Dósa).
Următoarele reprezentații vor avea loc pe 8, 9 și 25 noiembrie de la ora 18.30 2021.
Proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Târgu Mureș, Fondul Bethlen Gábor, Cabinetul Primului Ministru – Secretariatul de Stat pentru Politici Naţionale (Ungaria) și Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Pentru mai multe detalii urmăriți paginile de Facebook și Instagram ale Companiei.