Alina Nelega
Profil
Data nașterii: 18. december 1960.
Ocupație: author, director

Autor dramatic, prozatoare. Piesele ei, sunt traduse în engleză, germană, franceză, maghiară, poloneză, bulgară, italiană, albaneză, catalană; publicate în antologii, reviste sau volum acestea sunt reprezentate în țară și internațional. Traduce și regizează spectacole pe texte noi, conduce workshopuri și masterclasses în țară și internațional. Participă la rezidențe de dramaturgie în Marea Britanie și Statele Unite. Este o prezență constantă în festivalurile de teatru naționale și internaționale, cu spectacole sau ateliere.

Din anul 2010 este profesor universitar și conduce masteratul de scriere dramatică al Facultății de Teatru din cadrul Universității de Arte din Tg. Mureș. Din 2015 este profesor abilitat și conduce doctorate în cadrul școlii doctorale UAT. Între 2012-2017 este director artistic al trupei “Liviu Rebreanu” a Teatrului Național din Târgu-Mureș.

Organizează și conduce trei ediții ale festivalului Dramafest, între 1997-1999, editează reviste de teatru: Postscenium, ultimaT și antologii bilingve de dramaturgie nouă. Între 2000 – 2010 conduce programul underground al Teatrului Ariel. Este coordonator al proiectului european Fabulamundi, începând cu anul 2013.